Sisteme biologice deschise-comunicare celulara

  Boala o expresie a dereglarii in comunicarea celulara (medicina energo-informationala) Organismul uman are aproximativ 3x10 (la puterea 12) celule individuale. Activitatea celulara este asigurata de o comunicare neintrerupta si echilibrata. Semnalul celular in evolutia lui biologica , este forma veche foliosita in limbajul descrierii activitatii celulare. Dereglarea in comunicarea celulara, lipsa semnalului (energetic) celular duc la o comportare dereglata a celulelor si  in consecinta omul se imbolnaveste. Daca  celulele corpului comunica prin semnale, ar trebui sa reactioneze si la undele vibrationale ale radioului, sau televizorului, se poate pune intrebarea, de ce nu reactioneaza ?Totul consta in frecventa, sistemele biologice lucreaza cu frecvente de alt spectru decat tehnica.. Primele dereglari ale lipsei de comunicare celulara se resimt in: oboseala, stari nervoase, lipsa de concentrare, depresie, fata obosita cu cearcane, constipatie, sau diaree, luarea sau scaderea in grutat

 Pentru fixarea și verificarea cuoștințelor vă propun următorul test: Evaluare-quizz

  Celula   este unitatea de bază structurală, funcțională și genetică a tuturor   organismelor   vii. Aceasta a fost descoperită de către   Robert Hooke   și este unitatea funcțională a tuturor organismelor vii cunoscute. Este cea mai mică unitate de viață, care poate fi clasificată ca o vietate și este adesea numită bloc de viață.   Unele organisme, cum ar fi cele mai multe   bacterii , sunt unicelulare (constau dintr-o singura celula). Alte organisme, cum ar fi oamenii, sunt multicelulare. Un om are aproximativ 100  bilioane  sau 10 14  celule; dimensiunea tipică a celulei este de 10  µm , iar masa tipică celulei este de 1 nano gram . Cea mai lungă celulă umană este de aproximativ 135 µm și se găsește în cornul anterior din  măduva spinării  în timp ce celulele granulare din  cerebel , cele mai mici, pot avea circa 4 µm. Cea mai lunga celulă poate ajunge de la degetul de la picior la partea inferioară a  trunchiului cerebral . Cele mai mari celule cunoscute sunt celulele de ou de st

  Hormonul este o substanță biochimică care transmite informații de la un organ sau țesut la altul, fiind secretată de glandele endocrine sau de alte țesuturi, care stimulează și coordonează activitatea anumitor organe sau a întregului organism. Spre deosebire de sistemul nervos unde informațiile de la centru (creier sau măduva spinării) impusurile nervoase se propagă prin prelungirile axonice sau dentritice cu o viteză mare ce durează fracțiuni de secundă, informațiunile transmise pe cale hormonală sunt mai lente, unele ca de exemplu în cazul adrenalinei care durează secunde, pe când în cazul celorlalți hormoni durează zile, până ce informațiile ajung la organul sau țesutul țintă. De la această regulă fac o excepție hormonii tisulari (produși de țesuturi), hormoni ca: histamina, serotonina, sau prostaglandinele, care sunt produși direct de parenchimul organului țintă.  Hormonii au fost descoperiți pe la începutul secolului XX, termenul de hormon a fost pentru prima oară folosit în an

 Celulele din organism genereaza si primesc informatii care le modifica starea functionala. In cazul celulelor alaturate, informatiile se transmit prin sisteme specifice, de cuplaj intercelular. In cazul celulelor care nu stabilesc contacte directe, informatia circula prin intermediul unor semnale chimice produse de celule “sursa”, care ajung in mediul extracelular si isi exercita actiunea asupra celulelor “tinta”. Mesagerii primari (mesageri de ordinul I, liganzi extracelulari) constituie un ansamblu de substante biologic active care sunt recunoscute si interactioneaza cu receptorii specifici din membrana sau din interiorul celulei tinta.  In raport cu originea lor, mesagerii primari pot fi:  -endogeni - produsi de structuri apartinand organismului;  -exogeni - agentii farmacologici.  In functie de natura  chimica exista: -mesageri primari  liposolubili - strabat bistratul lipidic membranar, patrund in celula unde se leaga de: - receptori citoplasmatici (ex. Hormoni steroizi) -recep

 Comunicarea endocrina se realizeaza prin hormoni transportati la distanta mari prin sange. Calea de vehiculare este nespecifica (sangele contin o mare varietate de hormoni), specificitatea semnalizarii fiind conferita de receptorii membranari ai celulelor-tinta.  In comunicarea paracrina, celula-tinta se afla in aria de vecinatate a celulelor ce emite semnalul. Molecula-semnal dispare in scurt timp, prin: - degradare de catre enzima din lichidul extracelular; - fixarea pe receptorii celulei-tinta;  - patrunderea in celula-tinta. Semnalele moleculare emise pot actiona si autocrin, asupra celulelor emitente, ca in cazul hormonilor de crestere, eicosanoizilor. Celulele tumorale secreta hormoni prin care isi stimuleaza propria crestere si proliferare. Comunicarea autocrina apare deseori in celulele care se afla in diferite sau dezvoltare, stimuland celula sa urmeze in continuare drumul pe care a pornit.  Celulele adecvate comunica:  1) prin recunoasterea reciproca a unor molecule de pe su

 Un sistem poate fi definit ca un ansamblu de elemente biologice identice sau diferite, unite prin conexiuni într-un întreg. Deci, un sistem apare ca un ansamblu, astfel încât conexiunile și funcțiile elementelor (subsistemelor) componente concură la menținerea și îndeplinirea funcțiilor întregului, din punct de vedere al relațiilor cu mediul (deci cu alte sisteme), sistemele pot fi:  -izolate -închise - deschise.  Sistemele izolate = nu realizează schimb material și energetic cu mediul, nu există în natură, ci sunt doar postulate teoretic.  Sistemele închise = realizează doar schimb energetic. Exemplu: un vas închis ermetic face schimb de caldură cu mediul exterior (cedează sau acceptă căldură). În natură nu se găsesc sisteme absolut închise. Sistemele deschise = realizează cu mediul, atât schimburi materiale, cât și energetice. Exemplu: un izvor realizează schimb energetic cu atmosfera și schimb material cu mediu. Practic, toate sistemele din natură, fie lipite de viață (un bazin c

  Cercetatorii au descoperit un mecanism de comunicare intercelulara care explica in ce fel sistemele biologice si actiuni – cum ar fi bataile inimii – functioneaza corect in majoritatea timpului. Practic, celulele noastre comunica ca in jocul „telefonul fara fir”. Descoperirea ne lamureste asupra interactunii intre celule si sugereaza ca, in cazul celor canceroase, ar putea fi vorba despre „o comunicare defectuoasa”. Studiul a fost realizat de către cercetatori de la Oregon State University și Purdue University și sprijinit de către National Science Foundation și Simons Foundation. Se stie ca celulele au diferite abilitati senzoriale, care stau la baza functionarii lor: capacitatea de a simti lumina, caldura, semnalele nervoase, substantele chimice etc. Conform studiului, o singura celula poate sa nu recunoasca un stimul, dar cand numarul lor creste, cresc si sansele ca stimulul sa fie identificat. Bo Sun, profesor asociat la College of Science de la Oregon State University, spune că

Celulele comunica intre ele prin semnale. Capacitatea de a detecta prezenta in micromediul extracelular a unor molecule sau a modificarilor unor parametri fizico-chimici, precum si capacitatea de a reactiona specifica la aceste semnale este esentiala pentru supravietuirea celulelor. Ele raspund la semnalele externe prin declansarea unor cascade de reactii intracelulare care formeaza cai de semnalizare; acestea sunt interconectate alcatuind retele complexe, prin care pot fi controlate activitatile proprii sau se pot transmite informatii unor populatii celulare aflate la mare distanta in organism. Principiile semnalizarii celulare, precum si principalele cai de semnalizare sunt comune la organismele unicelulare si pluricelulare, deoarece proteinele implicate sunt inalt conservative de-a lungul arborelui filogenetic. Prin urmare, descifrarea unui mecanism de semnalizare la o specie cu organizare mai simpla (o drojdie, Drosophila, Xenopus ) ajuta la descifrarea rapida a aceluiasi mecanism